Unirea Principatelor
24 ianuarie este ziua in care sarbatorim an de an, din 1859 incoace, un mare eveniment al istoriei poporului roman: Unirea Principatelor.
Este vorba despre Moldova si Tara Romaneasca, doua tari diferite in acele vremuri, dar care s-au unit la 24 ianuarie 1859, sub conducerea comuna a lui Alexandru Ioan Cuza. De atunci, aceasta data este amintita anual prin diferite manifestari, dintre care nu lipseste niciodata “Hora Unirii”, cunoscutul cantec pe versurile poeziei cu acelasi titlu scrise de Vasile Alecsandri si publicate pentru intaia oara, la Iasi, in numarul 51 al revistei “Steaua Dunarii”.
Primii pasi catre unire s-au facut odata cu evenimentele revolutiei de la 1848, care - desi a fost inabusita - a demonstrat in mod categoric dorinta de independenta si de unitate a romanilor. Din pacate, netinand cont de interesele poporului roman, Imperiul Otoman si Rusia Tarista au incheiat la Balta Liman (cartier in Constantinopol), in primavara anului 1849, o conventie valabila sapte ani, care afecta grav suveranitatea Principatelor. Prin acea conventie se stabilea ca domnitorii celor doua tari romanesti sa fie considerati inalti functionari ai Imperiului Otoman si sa fie numiti direct de sultan, cu acordul puterii “protectoare” - Rusia Tarista. De asemenea, pentru acei sapte ani, adunarile obstesti se suspendau, locul acestora fiind luat de Consilii sau Divanuri ad-hoc, aceasta noua conducere fiind “aparata” prin aducerea a cate 25.000 de soldati in fiecare dintre tari.
Impotriva celor decise la Balta Liman, fostii lideri ai miscarii pasoptiste - exilati intre timp si imprastiati in intreaga Europa - au adresat un protest Adunarii Nationale Franceze, iar apoi - din initiativa lui C. A. Rosetti - s-au constituit, la Paris, in iunie 1849, in Comitetul Democratic Roman. Apoi, in cursul anului 1853, s-a declansat Razboiul Crimeii, ca urmare a neintelegerilor dintre puterile acelor vremuri, iar infrangerea Rusiei a creat un nou echilibru pe continent si a permis ca problema romaneasca sa fie tratata ca o problema europeana. Astfel, prin tratatul de pace incheiat la Paris in 1856, Principatele Romane treceau sub protectia puterilor semnatare si capatau dreptul de a face propuneri de reorganizare, care sa se infaptuiasca tinand cont de dorintele romanilor.
Reactiile au fost atunci impartite: Franta sustinea infaptuirea Unirii (dar sub un principe strain), acelasi acord si l-au dat Rusia, Prusia si Sardinia, Anglia nu s-a pronuntat, iar impotriva s-au aratat a fi Turcia si Austria (pentru ca fiecare avea sub stapanire teritorii romanesti). Intre timp, dupa anul 1853, pasoptistii moldoveni si munteni se reintorsesera masiv in tara si trecusera la actiune: au organizat o formatiune politica numita “Partida Nationala” si au format Comitete ale Unirii.
Lucrarile Adunarii Ad-hoc s-au deschis in septembrie 1857, atunci cand - pentru prima oara - au fost prezenti si deputati tarani, iar fortele sociale si politice erau chemate sa se pronunte in legatura cu aceasta problema atat de importanta.
Luna urmatoare a anului a adus si primele rezolutii, votate cu un continut asemanator in Adunarile Ad-hoc ale Moldovei si Tarii Romanesti, prin care se exprima clar vointa de unire. Cererile Adunarilor au fost cuprinse intr-un raport al Consiliilor puterilor europene si inaintate reprezentantilor puterilor garante la conferinta de la Paris, pe baza acestora fiind adoptata o conventie care cuprindea statutul international si principiile de organizare a Principatelor, dar care oferea romanilor o unire incompleta. Statul astfel rezultat urma sa se numeasca Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei, dar - cu exceptia a doua institutii unice: Comisia Centrala si Inalta Curte de Casatie si Justitie - in cele doua tari ar fi trebuit sa fie doi domnitori, adunari si guverne separate. Trebuie precizat ca prin aceasta conventie nici nu se incuraja, dar nici nu se descuraja “Partida Nationala” in aspiratia ei catre unire, deoarece nu se preciza ca domnitorii alesi in cele doua tari ar trebui sa fie persoane diferite.
Astfel, dupa mai multe dispute, in Adunarea Electiva a Moldovei, a fost propus si ales in unanimitate Alexandru Ioan Cuza - “om nou la legi noi”, dupa cum aprecia Mihail Kogalniceanu. In Tara Romaneasca, insa, Adunarea Electiva era dominata de conservatori. De aceea, succesul actiunii era posibil numai prin interventia masiva si hotarata a maselor. De aceea, peste 30.000 de oameni au venit in jurul sediului Adunarii in acele zile istorice, cand - intr-o sedinta secreta - deputatul Vasile Boerescu a propus, la 24 ianuarie 1859, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza - propunere acceptata in unanimitate. Alegerea aceluiasi domn in ambele Principate a reprezentat o victorie insemnata a poporului roman in lupta sa pentru formarea unui stat national unitar.
Intrunite la Paris pentru Conferinta desfasurata intre 26 august si 6 septembrie 1859 (si sub presiunea evenimentelor internationale: razboiul dintre Franta si Sardinia impotriva Austriei statea sa inceapa), marile puteri europene au fost nevoite sa accepte unirea infaptuita de romani. Cuza a fost recunoscut ca domn al Principatelor, recunoasterea sa fiind limitata, insa, numai la durata vietii acestuia.
Alexandru Ioan Cuza s-a nascut la Husi in anul 1820, fiind unul dintre participantii activi la miscarea revolutionara de la 1848 din Moldova. Ca prim domn al Principatelor Unite, a dus o sustinuta activitate politica si diplomatica pentru formarea statului unitar roman, realizat in iunie 1862. Apoi, impreuna cu Mihail Kogalniceanu, a initiat un larg program de reforme (improprietarirea taranilor, adoptarea unei noi constitutii, introducerea invatamantului gratuit si obligatoriu, secularizarea averilor manastiresti, infiintarea universitatilor din Iasi si Bucuresti) care au dus la modernizarea statului roman. Silit sa renunte la putere in 1866, a fost exilat si a trait la Viena si Florenta. A murit in 1873 la Heidelberg (Germania), dar a fost adus in tara si inmormantat la castelul familiei sale de la Ruginoasa (judetul Iasi), apoi reinhumat la Biserica Sfintii Trei Ierarhi din Iasi.
HORA UNIRII
Hai sa dam mana cu mana
Cei cu inima romana,
Sa-nvartim hora fratiei
Pe pamantul Romaniei!
Iarba rea din holde piara!
Piara dusmania-n tara!
Intre noi sa nu mai fie
Decat flori si omenie!
Mai muntene, mai vecine,
Vina sa te prinzi cu mine
Si la viata cu unire,
Si la moarte cu-nfratire!
Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi si la durere;
Unde-s doi, puterea creste,
Si dusmanul nu sporeste!
Amandoi suntem de-o mama,
De-o faptura si de-o sama,
Ca doi brazi intr-o tulpina,
Ca doi ochi intr-o lumina.
Amandoi avem un nume,
Amandoi o soarta-n lume,
Eu ti-s frate, tu mi-esti frate,
In noi doi un suflet bate!
Vin’ la Milcov cu grabire
Sa-l secam dintr-o sorbire,
Ca sa treaca drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare
Si sa vada sfantul soare,
Intr-o zi de sarbatoare,
Hora noastra cea frateasca
Pe campia romaneasca!
(Versuri: Vasile Alecsandri
Muzica: Alexandru Flechtenmacher)
Postări
